Road Trip prin fosta Iugoslavia – Partea (VII) despre Cazare

Am ajuns și la articolul legat de cazările pe care le-am avut în cel mai recent road trip prin Europa.

Am stat în 5 locații: Novi Sip (Serbia), Belgrad (Serbia), Kotor (Muntenegru), Skoje (Macedonia de Nord) și Sofia (Bulgaria).

Novi Sip

În Novi Sip am stat într-un apartament imens, „Apartman Pejovic” (1 dormitor mare, 2 dormitoare mici, living, bucătărie, baie, 2 terase) care a costat doar 21 euro/noapte. Am lăsat 25, parcă mă simțeam prost să dau așa puțin 🙂

Proprietarii foarte amabili, știau și ceva română. Ei stau la parter, iar la etaj este apartamentul.

Aveam în frigider bere, Pepsi, vin, apă plată… gratis.

Mașina am parcat-o în curte.

Rezervarea am făcut-o prin booking.com cu o zi înainte.

Plata am făcut-o la locație, doar cash se poate în euro sau dinari.

Aici practic nu am stat deloc să vedem ceva, doar am mâncat și ne-am odihnit. Am ales Novi Sip doar pentru tranzit, să nu fie drumul Constanța – Belgrad prea lung și obositor. Chiar avem de gând să revenim șă stăm mai mult, totul a fost peste așteptări.

Apartman Pejovic – Novi Sip

Belgrad

În Belgrad am stat la Guest House Miss Depolo.

Camera nu era cine știe ce, soția chiar zicea că îi aduce aminte de Dar es Salaam 🙂 , dar proprietara extrem de amabilă. Ne-a zis cam ce ar trebui să vizităm, unde putem să mâncăm bine, ne-a servit cu cafea dimineața.

Locație excelentă, la vreo 10 minute de centru.

Un lucru care ne-a interesat în mod deosebit, are parcare privată în curte.

Tot acolo e și un foișor, numai bun să mă relaxez seara cu o bere, după ce „am alergat” toată ziua prin oraș.

Cazarea nu este cu siguranță pentru fițoși, dar per total am fost mulțumit.

Costul pe noapte a fost de 31,40 euro, pentru care am plătit cu cardul Revolut.

Rezervarea am făcut-o tot pe booking.com

Guest House Miss Depolo – Belgrad

Kotor

În Kotor am stat la Tea Apartment. Aici sunt 3 apartamente într-o clădire cu un etaj.

Noi am stat la parter într-un apartament compus din dormitor, bucătărie și baie.

Locația este excelentă, la maxim 2 minute de Centrul Vechi.

Este loc de parcare asigurat pe străduța din fața imobilului.

Străduța e foarte strâmtă și în pantă, încap la fix două mașini (în mod normal e cu sens unic, dar se circulă din ambele sensuri), dar te obișnuiești repede 🙂

Cum ieși din apartament, dai de o grădină foarte frumoasă, cu multă verdeață, unde am văzut și o broscuță țestoasă.

Au amenajat și un mic foișor, unde seara mă relaxam cu binemeritata bere 🙂

Foarte curat, proprietarul, Dragan, foarte amabil, absolut totul a fost perfect 😍

Chiar m-am simțit ca acasă, n-aș mai fi plecat de acolo 🙂

Rezervarea am făcut-o prin hotels.com, am plătit în avans cu cardul, prețul pe noapte fiind de doar 33 euro 🥳

Tea Apartment – Kotor

Podgorica

În Podgorica am stat tot la un apartament, Korzo Apartmani, situat la etajul 3 al unui bloc.

La fel, condiții foarte bune, curat.

Locația excelentă, vedere spre strada Slobode, principala arteră din centru.

Cu parcarea pot apărea probleme, din cauză că în spatele blocului este singura parcare gratuită din centru, unde parchează cine prinde primul. Noi am avut noroc și am găsit imediat un loc liber (unul singur mai era 🙂 ).

Nu ne-am întâlnit deloc cu proprietarul, ne-a trimis pe whatsapp indicații cum să ajungem, apartamentul era deschis, iar plata am făcut-o în momentul rezervării, cu o zi inainte, pe booking.com

Prețul pe noapte a fost de 34 euro.

Korzo Apartmani – Podgorica

Skopje

Deși inițial planul era să stăm o noapte în Peja, bine că n-am făcut-o (deși îmi place Kosovo la nebunie, Peja mi s-a părut cam plictisitor), și am ales să mergem spre Skopje.

Aici am stat la hotel De Koka.

Locație mai bună nu există, e chiar în Centrul Vechi.

Hotelul oferă parcare privată gratuită.

Pe cameră am dat 45 euro/noapte cu mic dejun inclus.

Rezervarea am făcut-o pe booking.com cu o zi înainte, când am și achitat.

Domnișoara de la recepție a fost extrem de amabilă (ca majoritatea macedonenilor, de altfel) și ne-a făcut un upgrade gratuit la cameră 😍

Hotel De Koka – Skopje

Sofia

În Sofia am stat pentru prima dată la un hotel din lanțul easyHotel.

Conceptul e interesant, camera chiar mi-a plăcut mult, baia e mică, dușul înghesuit, dar m-am descurcat la cei 1,94 m ai mei 🙂

Din păcate prima cameră pe care am primit-o era jegoasă, cel puțin baia. Fire de păr pe jos, wc-ul murdar, și, în plus, era și chiuveta stricată, apa se scurgea pe picioarele noastre.

Probabil s-au gândit că dacă am ajuns la 10 seara, stăm doar o noapte, merge să ne-o dea așa.

Am coborât la recepție, am prezentat problemele, și ne-a schimbat camera.

A doua a fost curată, funcționa tot, mai puțin clima. În fine, n-aveam niciun chef să cobor iar să mă plâng 🙂

Ce e drept, spre dimineață a început să funcționeze și s-a încălzit camera.

Hotelul are parcare privată, dar care în mod normal costă 4 leva/zi.

În rezervarea mea scria că parcarea este gratuită, i-am arătat și celui de la recepție, s-a mirat puțin, dar a zis că dacă așa scrie, așa e.

Rezervarea am făcut-o pe hotels.com cu două zile înainte, și tot atunci am și achitat-o.

Locația e foarte bună, la 2 stații de metrou de centru.

EasyHotel – Sofia

Anul trecut am stat în două rânduri la City Avenue Hotel, de care am fost foarte mulțumiți, dar acum nu mai avea nicio cameră disponibilă în seara respectivă. La fel, hotelul avea parcare proprie, și era cu o stație de metrou mai aproape de centru. Prima dată plătisem 67 BGN/noapte (aproximativ 34 euro), a doua 82 BGN/noapte (aproximativ 42 euro).

City Avenue – Sofia
fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *