Ce am vizitat în Cipru – Larnaca

De fapt, Cipru a fost doar pe post de tranzit, destinația principală fiind Erevan.

Dar, cum spre Armenia nu avem zbor direct din România, am căutat cea mai convenabilă rută.

Am stat doar două nopți pe insulă, prima și ultima din toată călătoria, am detaliat aici, nu are rost să mă repet 🙂

Acum a fost a doua vizită în Cipru. Anterior am văzut, pe lângă Larnaca, unde am stat, Nicosia, Pafos, Limassol și Ayia Napa.

Dar rămăseseră două locuri pe care le-am scăpat data trecută, și voiam neapărat să le văd.

Unul dintre ele este Plaja Nissi, cea mai frumoasă și cea mai cunoscută de pe insulă, celălalt fiind stațiunea abandonată Varosha.

Prima zi, însă, am rămas în Larnaca. Am ajuns seara în Cipru, iar ziua următoare aveam avion spre Erevan la 19:35. Așa că a fost aproape zi plină.

Galeria de Artă

Am luat la pas faleza plajei Finikoudes, de la un capăt la altul. Am început din Port (Larnaca Marina), vizavi de Galeria de Artă, și am mers până la Fortul Larnaca, unde este și un ponton. Acolo m-am plimbat puțin prin Centrul Vechi. De neratat Biserica Sf. Lazăr, Zouhouri Square (de fapt, mai mult clădirile care o înconjoară), Moscheea Djami Kebir (Marea Moschee).

Zouhouri Square

Strada Karaoli kai Dimitriou mi s-a părut, de asemenea, interesantă.

Am continuat plimbarea la sud de Fort, de-a lungul mării. De aici nu mai este plajă, faleza fiind deasupra apei.

Am ajuns la alt port, Larnaka Fishing Shelter. Aici e și o mini piață de pește.

A urmat iar o plajă, tot lată, cu nisip, ca și Finikoudes, Kastella.

Pe urmă am luat-o la dreapta, spre Lacul Sărat Larnaca. Până acolo sunt parcări, și mai multe șantiere, mai nimic interesant.

Din păcate, n-am văzut niciun flamingo pe lac 🙁

În 2017 îi văzusem, dar din autobuz. Acum am mers special pentru ei pe jos, aproape de lac, și mi-au dat țeapă, au plecat 🙂

Am revenit spre centru prin Skala, Vechiul Cartier Turcesc. În zonă sunt foarte multe clădiri noi, și încă se mai construiește. Am găsit și un magazin românesc, Gusturi Alese 🙂 Cu cât mă apropiam de centru, începeau să apară și clădiri mai vechi. Multe case cu și mai multe flori colorate, îngrijite, dar am întâlnit și clădiri abandonate.

Am mai dat o tură prin Centrul Vechi, puțin pe faleză (Finikoudes) și gata, am plecat spre aeroport ✈️

În total 20.000 de pași, vreo 15km.

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *