Călătorie în Monaco pe vreme de pandemie…și nu numai

În Principatul Monaco se poate ajunge pe cale terestră doar din Franța, fiind singura țară vecină.

Nu există niciun fel de control vamal, deci nu se cere niciun document (buletin, pașaport, certificat COVID) la intrarea pe teritoriul micuțului stat.

Noroc că am primit sms de la Orange că mă aflu in Monaco și e 13,09 euro/MB 😳 (TVA inclus, ce e drept), că altfel nici nu simțeam că am trecut vreo graniță.

Și iar noroc că doar ce oprisem rularea aplicațiilor în fundal pentru a economisi bateria, că altfel zburau 50 euro (a pățit-o soția în Istanbul, a pornit din greșeală datele, fără să folosească intermetul, si a și primit sms că a ajuns la limita de 50 euro, dacă vrea să continue 😂 ).

Deci atenție mare, dacă aveți abonament la Orange (cred că la fel e și la Vodafone și Telekom), opriți internetul, Monaco nefiind nici în UE, nici în SEE. Noroc că am și sim de Digi, și la ei era 0,1309 euro/MB.

Monaco nu are aeroport, dar puteți ajunge pe cale aeriană cu elicopterul. Am căutat de curiozitate cât costă transferul din Nisa și e 750 euro (aproximativ 57 MB 🙂 ).

În Franța cel mai mare oraș apropiat este Nisa, de unde am venit și eu, și spre care avem zbor direct din București cu Wizz Air.

Deci cel mai convenabil mod de a ajunge în Monaco e avion București – Nisa, după care autobuz sau tren.

Eu am preferat a doua variantă. Deși e ceva mai scump trenul (4,10 euro) față de autobuz (1,50 euro), e mai rapid și mai comod.

Călătoria a durat doar 25 de minute.

Trenurile sunt destul de frecvente, în medie la intervale mai mici de o oră.

Dacă vreți să mergeți direct spre Monaco, fără a vizita Nisa, puteți lua trenul din stația St. Augustin, care e foarte aproape de aeroport.

Monaco are o singură gară, construită într-un tunel. Deci cu o stație înainte ești în Franța, iar la următoarea
din nou în Franța 🙂

Ca o curiozitate, calea ferată din Monaco are doar 1,7 km (a treia cea mai mică din lume, după Vatican și Lesotho), fiind în totalitate în tunel.

Acum partea legată de COVID…

Cum ziceam, nu mi s-a cerut certificat COVID la intrare, nefiind control vamal.

Însă, cum pentru a ajunge în Monaco trebuie să treci prin Franța, iar pentru a ajunge în Franța trebuie să prezinți certificat COVID la îmbarcare, ai nevoie de certificat COVID pentru Monaco 🙂

Nu am stat la hotel în principat, dar am citit pe mae.ro că fără certificat nu te poți caza.

În Monaco purtarea măștii este obligatorie peste tot, inclusiv în aer liber.

Asta nu înseamnă că se și respectă, majoritate pe stradă nu o poartă. În spațiile închise sau transportul în comun, într-adevăr, toți au mască.

Oricum, poliția e foarte îngăduitoare, nu e pusă pe amenzi, doar te atenționează discret să pui masca, dacă te vede fără 🙂

fashiondays.ro

Articole recomandate

1 comentariu

  1. Titus Constantinescu

    Unde are calea ferată Vaticanul? Pe bune daca am vazut vreo linie de tren acolo…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *