Să nu își imagineze cineva că am fost special pentru Târgul de Crăciun din Sofia 🙂 Am plecat spre Bansko (din Constanța) și am vrut să împart drumul, așa că am rămas peste noapte în capitala Bulgariei.
Cum e perioada Târgurilor de Crăciun, nu se putea să nu se organizeze și aici.
Târgul se ține în parcul de lângă Teatrul Național, City Garden. De fapt, doar într-o porțiune din parc, adică o suprafață foarte mică.
Din acest motiv, seara e foarte aglomerat.
Dar, chiar și așa, n-am stat prea mult la coadă nicăieri pentru a cumpăra ceva.
A doua zi, când am revenit, pe la prânz, era acceptabil, chiar goluț, dar era luni 🙂
Sunt destul de puține căsuțe (nu încăpeau mai multe 😂 ), plus o scenă micuță, mai degrabă pare a fi un târg dintr-un orășel oarecare, nu dintr-o capitală.
Prețurile sunt de bun-simț, cârnăciorii (de porc, vită, chiar și cal) 2,5-8 leva, dar majoritatea 5 leva (aproape 13 lei), cartofi, varză tot 5 leva, vinul fiert e 3 leva, și 4 cel de afine sau zmeură.
Mâncarea foarte bună, de aceea am și revenit a doua zi 😁
Dacă veniți cu mașina, e o parcare cu plată (Parking „Knyaz Aleksander I Sq.“) chiar lângă. Este zona albastră, 1 leva pentru o jumătate de oră, se cumpără un cupon de la un domn de acolo, se răzuiește ora și data dorită și se pune în parbriz.