Cum am ajuns în Bosnia și Herțegovina

Pe scurt…cu avionul 🙂

Deși probabil pare cel mai ușor de ajuns cu mașina personală, între București și Sarajevo fiind doar vreo 850 km, am ales să merg cu avionul. Asta deoarece am călătorit singur, și, pe lângă faptul că motorina m-ar fi costat dublu, e mai puțin obositor cu avionul.

Nu există cursă directă între România și BiH, așa că a trebuit să caut cu escală.

Și credeți-mă, că am avut ceva de muncă 🙂

Am căutat să am escală cât mai lungă, iar acolo unde am avut, aeroportul să fie aproape de centru, pentru a putea vizita orașul tranzitat.

Totodată, am vrut ca zborurile să fie în aceeași zi, și cu WizzAir (am o grămadă de credit la ei strâns în timpul pandemiei 😁).

Am luat în considerare ca destinație in BiH Sarajevo, Tuzla și Banja Luka.

Până la urmă am găsit itinerarul perfect, zic eu 😁

La dus București – Basel (18 euro) și Basel – Sarajevo (18 euro), iar la întoarcere Sarajevo – Copenhaga (37 euro) și Copenhaga – București (10 euro). Toate zborurile cu WizzAir.

Așadar, în total pe biletele de avion am dat 83 euro.

În BiH am stat patru nopți.

La dus am avut la dispoziție vreo 12 ore. În Basel de fapt nici nu am ajuns. Am vizitat Strasbourg și Colmar.

La întoarcere, în Copenhaga, am stat vreo 8 ore.

Transfer aeroport – oraș

Aeroport Sarajevo

Aeroportul din Sarajevo est foarte mic, sunt doar câteva zboruri pe zi.

Din acest motiv, probabil, nu prea sunt multe legături spre oraș.

Eu am aterizat după 12 noaptea, când nu mai circula niciun mijloc de transport în comun.

Așa că a trebuit să apelez la taxi. Nu există Uber sau ceva asemănător.

Din aeroport până în Centrul Vechi, unde aveam cazarea, sunt vreo 10 km.

Din ce mă interesasem, recomandat este să negociez prețul înainte de a urca în taxi.

Știam că trebuie să fie undeva la 20-25 KM (10-12 euro).

Primii taximetriști mi-au cerut 35-40 KM.

Până la urmă am găsit unul care a fost de acord să mă ducă cu 25 KM.

Zborul de întoarcere l-am avut la ora 11:30, așa că am căutat să ajung la aeroport cu mijloc de transport în comun.

Există un autobuz expres, dar circulă destul de rar, nu s-a potrivit cu zborul meu nici când am ajuns, nici când am plecat. Orarul îl găsiți aici.

Prețul biletului este de 5 KM pe sens, sau 8 KM dus-întors.

Mai există autobuzul 200e, de care am reușit să aflu că circulă doar o dată pe oră, dar nu și la ce oră ar pleca din centru 🙂

Așa că nu prea mă puteam baza pe el, decât dacă plecam foarte devreme.

Până la urmă am aflat de 31e, care pleacă din stația Vijecnica (în spatele Primăriei) de patru ori pe oră (la fix, și 15, și 30, și 45) spre Dobrinja, un cartier pe lângă aeroport.

Am mers pe varianta asta. Biletul l-am luat de la șofer, 2 KM, nu a trebuit validat.

Călătoria a durat 35 minute până în stația Dobrinja III B, cea mai apropiată de aeroport. De acolo am mai făcut fix 15 minute până la intrarea în aeroport, mers destul de alert.

Am ajuns cu 55 minute înainte de decolare, timp destul să trec mai întâi pe la biroul de check in pentru verificarea documentelor COVID 🙂

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *