Câteva locații de filmare La Casa de Papel din Madrid

Dacă am ajuns în Madrid, m-am gândit să văd și câteva locații unde se întâmplă acțiunea în La Casa de Papel (Fabrica de bani), serial pe care îl găsiți pe Netflix.

Nu mă consider un fan înrăit, încă n-am urmărit ultimul sezon, dar dacă tot eram acolo 🙂

Cum n-am făcut din vizita în Madrid un scop de a vizita locațiile de filmare, m-am rezumat la ce era mai important și mai la îndemână.

Monetăria Națională

În primele două sezoane este atacată Monetăria Națională, sau Fabrica Nacional de Moneda y Timbre în spaniolă.

Atât scenele din interior, cât și cele din exterior sunt filmate în alte locații, care sunt prezentate ca fiind Monetăria Națională.

Așadar, dacă vreți să vedeți ce apare în film ca fiind Monetăria Națională, la exterior, trebuie să ajungeți la clădirea CSIC (Consejo Superior de Investigaciones Cientificas), pe Calle Serrano 117.

Din păcate accesul publicului nu este permis nici măcar în curte. Am încercat să intru, însă m-a oprit de la pază: „Lo siento, non e turistico!”.

Clădirea se poate vedea totuși cât de cât din stradă.

În realitate Monetăria Națională se află pe Calle de Jorge Juan 106, chiar lângă stația de metrou O’Donnell.

Banca Spaniei

În următoarele două sezoane este atacată Banca Spaniei, Banco de Espana.

Ca și în cazul Monetăriei Naționale, scenele din film, atât cele care prezintă interiorul, cât și cele care prezintă exteriorul băncii, sunt turnate în alte locații.

Ceea ce este prezentat în serial ca fiind exteriorul Băncii Spaniei este de fapt clădirea Ministerului de Transporturi, Ministerio de Transportes Movilidad y Agenda Urbana.

Adresa este Paseo de la Castellana 67, aproape de stația de metrou Nuevos Ministerios.

Aici se poate intra în curte, s-o vedeți de aproape, nu-i nicio problemă.

Mai erau și alții acolo, ca și mine, tot datorită serialului 🙂

Banca Spaniei în realitate se află în centru, vizavi de Primărie, stația de metrou Banco de Espana.

Cele două locații de filmare sunt cât de cât aproape una de cealaltă.

Plaza del Callao

O a treia locație pe care am vizitat-o e Plaza del Callao.

Aici s-a filmat o scenă din sezonul 3, când sunt aruncați bani din zepelin, sigur vă aduceți aminte 🙂

Piața e în centru, pe Gran Via, stația de metrou Callao. E foarte aglomerată, sunt monitoare mari cu reclame pe clădiri, un fel de Time Square.

Plaza del Calleo e un „must see” și pentru cei care nu au treabă cu serialul.

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *