Pentru mine obiectivul principal a fost capitala Ungariei. Dar cum zbor direct București – Budapesta e doar cu Tarom, unde prețul mi se pare nejustificat (165 euro în momentul acesta), am căutat alte variante.
Prima opțiune a fost WizzAir, unde am și o grămadă de credit după zeci de zboruri anulte 🙂
Așa că am considerat cea mai bună variantă București – Viena, iar de acolo spre Budapesta cu trenul.
Probabil mulți aleg să meargă cu mașina personală spre Budapesta, dar mi s-a părut mai obositor și mai scump, fiind singur (am făcut calculele la sfârșitul articolului).
Cu mașina, fără nicio oprire, Google maps îmi spune că fac 12 ore și puțin din Constanța în Budapesta (în realitate ar fi fost câteva ore în plus – pauze de masă, vamă, aglomerație etc).
Așa, cu tren Constanța – Otopeni, avion București – Viena, tren Viena – Budapesta am făcut aproape 15 ore din momentul ieșirii din casă până am intrat în camera de hotel.
Deci ca durată cam la fel, doar că în timpul pe care l-aș fi petrecut la volan m-am plimbat câteva ore și prin Viena și m-am odihnit în tren. Bonus: zborul cu avionul, pe care îl prefer oricând în detrimentul mersului cu mașina 🙂
Dar, să le iau pe rând…
București – Viena
Pe biletul de avion București – Viena am dat 31 euro cu Wizz Discount Club. Puțin mai mult decât a costat biletul de tren Constanța – București (115 lei dus-întors).
În capitala Austriei nu am stat decât câteva ore. Am fost în decembrie, când erau în lockdown, și teoretic nici nu aveai voie să te cazezi în scop turistic.
Oricum, o mai vizitasem relativ de curând, acum era doar o revedere 🙂
De la aeroport spre centru am luat trenul, prețul biletului fiind 4,30 euro. Circulă foarte des, la jumătate de oră.
Până în Wien Mitte face cam 20 de minute. De acolo se poate lua metroul folosind același bilet.
Viena – Budapesta
Din Viena spre Budapesta am mers cu trenul.
Sunt vreo 7 trenuri/zi, cam din 2 în 2 ore.
Mare atenție de unde cumpărați biletul de tren, sunt diferențe foarte mari de preț pentru același tren.
Eu în general folosesc aplicația Trainline în Europa. Biletul pentru trenul pe care îl voiam era 19,90 euro.
După îndelungi căutări am găsit aplicația MAV, aplicația oficială pentru trenurile din Ungaria. Aici am găsit exact același bilet la 13,00 euro 🙂
În aplicația Trainline biletul costă între 19,90-29,90, pe când în MAV între 13,00-18,00 euro, în funcție de când cumperi biletul.
Este pentru prima dată când am observat diferență de preț între Trainline și site-urile/aplicațiile oficiale.
Biletul pe care l-am achiziționat cu siguranță era bun, am avut două controale, unul după ce am plecat din Viena, și al doilea imediat ce am intrat în Ungaria 🙂
Mi s-a cerut doar biletul de tren, fără act de identitate, pașaport sau certificat COVID.
De curiozitate, m-am uitat și în gara din Viena cât costă același bilet la automat… 47,40 euro 😳
Apropo, trenul pleacă din Gara Centrală din Viena, Wien Hauptbahnhof, și ajunge în Budapesta în gara Keleti.
În mod normal face vreo două ore și 40 de minute, însă a avut întârziere aproape o oră și am făcut trei ore și jumătate.
Există și varianta Flixbus, sunt vreo 4-5 curse/zi. Prețul biletului e cam 11-14 euro.
Budapesta – Bratislava
Din Budapesta am luat tot trenul spre Bratislava, prin aceeași aplicație MAV.
Pe bilet am dat 9,50 euro (am verificat acum, s-a mai scumpit puțin, e 10 euro 🙂 ). În aplicația Trainline același bilet costă 32,40 euro.
De data aceasta am plecat din gara Nyugati.
În ultimele trei vagoane era frig, de zici că stăteai afară, și eu aveam bilet chiar în ultimul. Pe lângă asta, nu era nici curent la prize 🙂
Așa că m-am mutat în alt vagon, am găsit unul compartimentat, puteam regla căldura, mergeau prizele. Dacă e să fiu cârcotaș, radioul nu funcționa 😂
Imediat ce a plecat din Budapesta a venit controlorul, care mi-a confirmat că nu merg prizele după ce a încercat să remedieze problema.
În Sturovo, prima localitate din Slovacia, a urcat poliția, nu m-au întrebat nimic, m-au văzut cu mască, și au zis „ok”, probabil asta controlau.
Imediat după aceea a venit și controlorul slovac. Între timp mă mutasem în alt vagon, nu a zis nimic.
Nici de data aceasta nu mi s-a cerut vreun act de identitate sau certificat COVID.
Călătoria a durat aproape două ore și jumătate.
În Bratislava e o singură gară, Hlavna Stanica, destul de aproape de centru. Am mers pe jos până la hotel, deși era un viscol ca în povești 🌨️
Pe lângă tren, mai există și varianta autobuzului.
În mod normal am găsit trei companii care operează pe această rută, Flixbus, RegioJet și Slovak Lines.
Am preferat trenul deoarece Flixbus nu circulă în fiecare zi (când voiam eu era doar unul, seara, și nu mă avantaja, deși era doar 36 lei), Regio Jet, deși destul de ieftin (7,90 euro), nu are decât două curse pe zi (10:50-14:15; 22:50-1:45) și nu mi-au convenit orele, iar Slovak Lines avea linia suspendată pe perioadă nedeterminată.
Bratislava – Viena
Din Bratislava am plecat direct la aeroportul din Viena, n-am mai trecut prin oraș.
N-am găsit tren direct, decât să mă ducă în gara din Viena, și de acolo să iau alt tren spre aeroport.
N-avea rost, așa că am luat autobuz Slovak Lines. Biletul a costat 7,90 euro, achiziționat cu o zi înainte.
În Bratislava sunt două autogări, cea principală, dar care e mai departe de centru și Most SNP, chiar lângă Centrul Vechi.
Am preferat-o pe cea de-a doua, am mers pe jos de la hotel.
Cursa a durat mai puțin de o oră cu tot cu o oprire de câteva minute la graniță, în partea austriacă, unde a fost un control al certificatului COVID.
Costuri
La început am promis o comparație de costuri…
Așadar, pe mine strict transportul m-a costat așa:
– Constanța – Aeroport (tren dus-întors) 24 euro;
– București – Viena (avion dus-întors) 31 euro;
– Viena aeroport – oraș (tren) 4,30 euro;
– Viena metrou oraș-gară 2,40 euro;
– Viena – Budapesta (tren) 13 euro;
– Budapesta mijloace de transport în comun (deși, chiar dacă eram cu mașina, probabil tot mijloace de transport în comun foloseam) 8,70 euro;
– Budapesta – Bratislava (tren) 9,50 euro;
– Bratislava – Viena aeroport 7,90 euro.
Totalul ar veni 100 euro, de fapt 100,80 să fiu mai exact 🙂
Strict transportul între cele 4 capitale, București – Viena – Budapesta -Bratislava – Viena – București, a fost 61,40 euro.
Cu Tarom zbor direct, m-ar fi costat 165 euro + 24 euro (tren Constanța – aeroport), 189 euro.
Aproape dublu, și vedeam doar Budapesta, fără Viena și Bratislava.
Cu mașina Google maps îmi arată undeva la 2200 km dus-întors.
Cu un consum de 6%, cam 1,20 euro litrul de motorină, ar veni vreo 160 euro, plus vinieta 10 euro, 170 euro total.
Așadar, fiind singur, am ales cel mai economică variantă 🙂