Pentru a doua oară în Transnistria

Până anul acesta nu ajunsesem niciodată în Transnistria, iar acum e deja a doua oară 🙂

Ce să zic, mi-a plăcut Tiraspol atât de mult prima dată, încât a trebuit să revin. Mai ales că la prima vizită nu am mâncat, și pusesem ochii pe un restaurant, Back to URSS.

Nu mai reiau informațiile generale, le-am scris deja aici.

Am fost tot cu mașina, plecare din Chișinău.

În Transnistria am intrat pe la Tighina.

Eu am prezentat cartea de identitate, să fiu sigur că merge și așa, nu au fost probleme. Așadar, nu este obligatoriu pașaport, se poate intra și cu cartea de identitate.

Pe lângă pașaport/carte de identitate am mai dat și talonul mașinii.

Dacă data trecută ne-a dat „Migration Card” valabil doar 12 ore, acum puteam sta pe teritoriul Transnistriei două zile. Cu siguranță se poate și perioadă mai lungă, trebuie doar să le spuneți cât doriți să rămâneți acolo. E mai greu cu limba, nu știa decât rusă.

Migration Card este o hârtie pe care este trecută perioada maximă care poate fi petrecută pe teritoriul Transnistriei (un fel de viză). Păstrați-o până la ieșire.

Imediat după controlul vamal am oprit să cumpărăm vinietă. Se poate plăti în lei moldovenești, ruble transnistrene, dolari sau euro.

Noi am dat 100 MDL (~27 RON), valabilă o săptămână.

La întoarcere am ieșit pe la Bâcioc.

De data aceasta n-am mai oprit în Tighina (Bender), am mers direct în Tiraspol.

Mașina am lăsat-o pe principala stradă din oraș, 25 Octombrie, chiar în fața Parcului De Wollant.

Parcarea este gratuită, și sunt locuri mai mult decât suficiente.

Am cumpărat ruble transnistrene de la Agroprombank:

– 1 leu moldovenesc = 0,87 ruble;

– 1 leu = 3,30 ruble;

– 1 euro = 16,75 ruble.

Ne-am plimbat puțin pe jos, în această ordine:

Parc de Wollant;

Cinematograful Tiraspol, în fața lui fiind o fântână care, spre deosebire de data trecută, funcționa (atunci era iarnă);

Casa de Cultură (o clădire foarte frumoasă);

Casa de Cultură

Catedrala Nașterii Domnului;

Piața Verde (piață agroalimentară, într-o clădire verde);

Parcul Elisabeta, unde e și un mic lac, și Monumentul lui Suvorov;

Guvernul Transnistriei, în fața lui fiind o statuie mare a lui Lenin;

Tank Monument.

Catedrala Nașterii Domnului

După plimbare am mers să mâncăm.

Ziceam la început că voiam să ajung la Restaurant Back to URSS.

Foarte ca lumea decorul, și foarte amabil personalul și patronul. Ne-am făcut și poze cu el, era singurul care știa engleză 🙂

Eu am luat „Porc Tiraspol„, salată Șuba (salată rusească cu hering) și Honey Cake (scria că ar fi cel mai faimos desert rusesc). Toate mi-au plăcut mult, mai ales porcul.

Soția a comandat „Pui Kiev„. Ăsta nu a fost prea bun.

Seara au și muzică live, doar că e cam tare 😁

Se poate plăti în ruble, lei moldovenești sau chiar euro.

Pentru patru persoane, mâncat pe săturate, cu băutură, desert, nota a fost 844,50 ruble (255 lei românești).

A fost o experiență inedită.

Înainte să ne întoarcem spre Chișinău am trecut pe la un magazin Kvint.

Nu se putea să plecăm fără o sticlă de divin (coniac moldovenesc) de la el de acasă 🙂

În general nu prea beau coniac, dar Kvint Divin XO chiar e divin 😁

E mult mai ieftin decât în Chișinău sau în România.

În Tiraspol am dat 185 ruble (-56 lei), în Chișinău era 379 lei moldovenești (~100 lei), iar la noi, pe eMAG, 132 lei.

Orașul, ca și prima dată, mi-a lăsat o impresie foarte bună. Extrem de curat, aerisit, multă verdeață, oameni normali 🙂 Atmosferă relaxantă, lume la plajă (vizavi de parcul de Wollant), terasele pline, se fac plimbări pe Nistru, chiar trecea o ambarcațiune cu boxele la maxim, din care se auzea Ion Suruceanu – Ce seară minunată 🙂

Nu s-a uitat nimeni la noi mai altfel că eram cu mașină de România sau că vorbeam românește.

Tiraspol nu mi s-a părut cu nimic mai prejos decât orașele din vestul Europei, chiar peste multe, la nivel de siguranță.

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *