Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca 2023

Anul trecut am participat pentru prima dată la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca.

Mi-a plăcut atât de mult, încât nu puteam să îl ratez anul acesta.
Acum s-a ținut în primul weekend de toamnă, 2-3 septembrie, în Noul Port Turistic din comuna Jurilovca, județul Tulcea, inaugurat vara aceasta.

Dacă anul trecut am fost special pentru borșul de pește, anul acesta a trecut în plan secund mâncarea, Goran Bregovici fiind motivul principal.

Și nu m-a dezamăgit, a fost o experiență „o dată în viață” 🤩
Chiar m-am uitat, de curiozitate, cât costă un bilet la concertul pe care Goran Bregovici îl va susține în octombrie la Sala Palatului… între 166 și 1029 lei… la Jurilovca intrarea a fost gratuită 🙂

Ca o comună de 4000 de locuitori să organizeze un eveniment de o asemenea grandoare, cu peste 75.000 de vizitatori doar în prima zi, și cu Goran Bregovici cap de afiș, mi se pare remarcabil.

Ca să vă faceți o idee de cum s-au întâmplat lucrurile, puteți urmări o filmare cu drona a celor de la Dobrogea Explore din timpul concertului
https://fb.watch/mQciggMnHj/

Pe lângă Goran Bregovici, alături de Wedding and Funeral Band, în prima zi au mai concertat Radu Captari și Viorica & Ioniță de la Clejani.
La sfârșitul serii am avut parte de un spectacol de artificii ce au durat 10 minute.
Duminică vor urca pe scenă Fuego, Theo Rose și Loredana.

Anul acesta au fost puse la dispoziție gratuit de către Primărie 50.000 de porții de borș de pește, cu 10.000 mai multe decât anul trecut.

Singurul inconvenient a fost parcarea, lucru normal. Aproape imposibil să asiguri locuri de parcare pentru zeci de mii de mașini într-o comună.
Cei care care au beneficiat de invitații au putut parca în curtea noii săli de sport.
Tot acolo a avut loc protocolul.
Deși era festivalul borșului, la ciorbe am am ales storceag de păstrugă.
Felul doi era la alegere între ceafă de porc și crap cu cartofi la cuptor. Era culmea să aleg porcul 🙂
Delicios totul.
De la sala de sport erau puse la dispoziție microbuze care duceau în noul port. Oricum, nu e prea departe, cam 1 km, lejer de mers pe jos.

Cine nu voia borșul de pește oferit gratuit, avea multe alte opțiuni.
Câteva prețuri informative: storceag 20-40 lei, caras 10 lei/100g, somn 20 lei/100g, scrumbie 15 lei/100g, zargan (preferatul meu) pe plită 20 lei/100g, hamsie 15 lei/150g, mici 5-6 lei/buc, meniu 4 mici cu pâine și muștar 25 lei, frigărui 15 lei, cartofi 8-10 lei/porția, păstramă de berbecuț 20 lei/100g, meniu burger 45 lei, langoș 20 lei, kurtos 25 lei, bere draft 8 lei, doză 10 lei, apă plată mică 7 lei.
Mai erau ceva corturi cu produse din lavandă, haine, poșete, bijuterii, dulciuri, miere, suveniruri, cafea turcească (10 lei), vin de Niculițel, 10 lei/l.
În locul unde a fost anul trecut scena era acum un mini parc de distracții.

Felicitări domnului Primar Eugen Ion!! 👏
Postarea nu este politică, dar trebuie să recunosc meritele unui om care a reușit să organizeze un asemenea eveniment extraordinar într-o comună de 4000 de locuitori.

Pentru că sunt apolitic, nici nu știu și nu am vrut să mă interesez din ce partid face parte domnul primar, pentru a nu fi influențat, fără să vreau, în vreun fel sau altul 🙂

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *