Călătorie în Turcia cu mașina pe vreme de pandemie… și nu numai

Doar ce m-am întors în weekend, cu mașina, din Istanbul.

Nu ni s-a cerut niciun document COVID nici la intrarea în Bulgaria, nici în Turcia.

Asta nu pentru că am avut noroc 🙂 , ci pentru că pentru Bulgaria nu se mai cere nimic (indiferent că este tranzit sau destinație finală), iar la intrarea în Turcia nu se mai cer documente COVID decât dacă se face pe cale aeriană.

Teoretic, înainte cu cel mult 72 de ore de intrarea în Turcia, ar trebui completat un formular, care se găsește aici, însă nu ne-a întrebat de el la graniță.

Bineînțeles, nici la întoarcere nu am avut nevoie de vreun document COVID pentru intrarea în România.

Dacă am fi mers cu avionul, ar fi fost nevoie de unul dintre următoarele documente:

  • test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară;
  • test antigen negativ efectuat cu cel 48 de ore înainte de intrarea în țară;
  • dovada trecerii prin boală în ultimele 6 luni;
  • dovada vaccinării complete (1 doză Johnson sau 2 restul), cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la ultima doză.

Așadar, nu este nevoie de doză booster, chiar dacă au trecut mai mult de 9 luni.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați.

Restricții pe plan intern

Totul funcționează normal, fără limitări orare.

Certificatul COVID nu se cere absolut nicăieri.

Masca se poartă teoretic în mijloacele de transport în comun, practic o poartă cine vrea. O singură dată, în tramvai, a urcat un polițist și atenționa în fugă persoanele să-și pună mască, dar nu se uita în urmă, să vadă dacă se și conformează 🙂

Extrem de aglomerat în autobuze și tramvaie, se întâmpla să nu încapă toate persoanele din stație și să fie obligate să îl aștepte pe următorul.

Traseu

Traseul a fost Constanța – Vama Veche – Varna – Burgas – Malko Tarnovo – Derekoy – Istanbul.

Drumul foarte bun, în Turcia, după Tașagil e autostradă până în Istanbul.

La dus am mers pe zi, la întoarcere am venit noaptea, dar destul de liber în ambele cazuri, mai puțin la intrarea în Istanbul.

În vama de intrare în Bulgaria eram singurii, așa că nu a durat mai mult de 2 minute controlul pașapoartelor.

La vama dintre Bulgaria și Turcia am stat 45 de minute, 5 minute la bulgari (aveam 2 mașini în față), 40 la turci (vreo 13-14 mașini în față).

La 6:20 am plecat de acasă, la 16:20 eram aproape de hotel, fix 10 ore, incluzând timpul petrecut în vamă, plus aproape o oră pauze.

Am zis aproape de hotel, și nu la hotel deoarece la un moment dat trebuia să o luăm pe o străduță pe care în mod normal este interzisă circulația auto până la ora 21. Acolo era o persoană care ne-a făcut semn că nu avem voie să intrăm. Am mers înainte cu gândul că găsim un loc aproape să oprim puțin mașina pentru a duce bagajele.

Nicio șansă, n-am vazut în viața mea așa aglomerație. Pe Google Maps singura cale de acces la hotel îmi arăta străduța pe care nu ne dăduse voie să intrăm. Așa că ne-am gândit să ne întoarcem acolo să-i spunem respectivului că avem cazare la hotel în zonă.

Așadar, după un ocol de aproape 3 km parcurși în „doar” 2 ore ne aflam în același loc 😂

I-am zis unde suntem cazați, ne-a dat voie să mergem, și să găsim o parcare auto în zonă.

Cazare am avut la Hotel Falcon, 41 euro/noapte, și am găsit o parcare subterană chiar lângă hotel, Kapali Otopark cu 150 lire/zi (aproximatix 46 lei).

La întoarcere tot vreo 10 ore am făcut, am plecat la 20:30, la 6:45 am ajuns acasă, incluzând aproape 2 ore pauze, plus timpul din vamă.

La ieșirea din Turcia am stat vreo 45 de minute, am prins un autocar în față. La bulgari a mers repede, ne-a întrebat de țigări, să vadă portbagajul, și cam atât.

La intrare în România a durat 1 minut, nu aveam pe nimeni în față.

Taxe drum

Pentru Bulgaria trebuie vinietă, care poate fi achiziționată on line de pe site-ul oficial bgtoll sau imediat după trecerea graniței. Prețul pentru o săptămână este de 15 leva.

Pentru Turcia nu am plătit taxe de autostradă, n-am fost eu șoferul. Știam că trebuie plătit ceva, dar nu știam cât și cum. Așa că la ieșire, la vamă, ne-a pus să plătim 87 lire taxe de autostradă.

Apropo 1 leva e aproximativ 2,50 lei, iar 1 liră turcească aproximativ 0,30 lei.

Prețuri carburant

Bulgaria – motorina 3,23 leva (~8,20 lei); benzina 3,04 (~7,70 lei).

Turcia – motorina 21,17 lire (-6,50 lei); benzina 20,80 lire (~6,40 lei).

Cea mai ieftină motorină în Turcia am găsit-o la o benzinărie Energy, la vreo 40 km de granița cu Bulgaria, pe partea stângă cum veniți dinspre Bulgaria.

PS: pentru a intra în Turcia este nevoie de pașaport, nu se poate cu cartea de identitate. Nu este nevoie de viză.

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *