Polonia 2 în 1, Gdansk & Wroclaw (organizare, costuri etc)

Pentru că data trecută când am fost în Polonia mi-a plăcut foarte foarte mult, mi-am propus încă de atunci să revin. Asta se întâmpla în 2017, și vizitasem cele mai mari două orașe, Varșovia și Cracovia. De data asta am zis să văd totuși ceva nou, așa că am ales Gdansk (al șaselea oraș ca populație) și Wroclaw (al treilea oraș), mai ales că am găsit preț bun (pentru sfârșit de iunie) la biletele de avion.

Gdansk

A fost prima vacanță în care am plecat doar eu cu fii-miu.

Apropo, dacă iese din țară doar unul dintre părinți cu copilul minor este nevoie de procură făcută la notar prin care celălalt părinte își dă acordul în acest sens. Fiind în Schengen nu s-au controlat documentele în aeroport, așa că nu mi-a cerut-o nimeni. Dar recomand totuși s-o aveți, să fiți în legalitate. Nu costă mult (eu am dat 85 lei) și are o valabilitate de 3 ani.

Gdansk

Cum am ajuns în Polonia

Cum am zis, am zburat cu WizzAir, din Otopeni spre Gdansk. Biletul a costat 200 lei de persoană cu WDC.

În România am revenit din Wroclaw, și am aterizat pe Băneasa. Biletul a fost aproape la fel, 205 lei cu WDC.

Între Gdansk și Wroclaw am mers cu trenul, circulă frecvent, sunt vreo zece pe zi. Călătoria ar fi trebuit să dureze patru ore și jumătate, dar am mai avut și întârziere fix o oră.

Prețul pe două bilete a fost 138 lei, cumpărate prin aplicația PKP INTERCITY. Am avut și o reducere deoarece am achiziționat minim două (se aplică până la maxim șase bilete), cu cel puțin o săptămână înainte de călătorie. Elevii români nu beneficiază de vreo reducere. Copiii sub 4 ani călătoresc gratuit, dar trebuie luat bilet cu valoare 0.

Moneda folosită

Moneda oficială este Zlot, 1 PLN ~ 1,23 RON.

Peste tot am folosit doar card (ING și Revolut, au aproximativ același curs).

N-am schimbat și n-am retras de la ATM zloți, pur și simplu n-am avut nevoie de numerar. Am avut de data trecută 8 zloți, m-am întors și de data asta cu ei, doar i-am mai plimbat puțin.

Până și un cerșetor avea POS. M-a întrebat dacă nu vreau să-i fac o „donație”, i-am zis că n-am decât card, mi-a zis că nu-i problemă și a scos POS-ul.

Gdansk

Transportul prin orașe

Modul de cumpărare și folosire al biletelor de transport în comun este același în ambele orașe.

Biletele pot fi achiziționate pe suport de hârtie, din mijloacele de transport în comun cu cardul sau prin aplicație.

Eu am folosit Aplicația Jakdojade, este aceeași pentru ambele orașe (plus altele, cum ar fi Varșovia, Cracovia etc).

Pentru Gdansk sunt bilete de o călătorie (4,80 zloți), 75 minute (pot fi folosite mai multe linii în acest interval – 6 zloți), 24 de ore (24 zloți) sau 72 de ore (48 zloți).

În Wroclaw sunt bilete de o călătorie (4,60 zloți), 15 minute (3,20 zloți), 30 minute (4 zloți), 60 minute (5,20 zloți), 90 minute (7 zloți), 24 de ore (15 zloți) sau 48 de ore (26 zloți).

Întâi depuneți bani în portofelul din aplicație și pe urmă cumpărați cu banii din portofel biletul dorit.

Biletele de o călătorie sau perioade scurte trebuie activate după ce urcați în mijlocul de transport (vă va cere să introduceți numărul mijlocului de transport, care se găsește în mai multe locuri la vedere în interior).

Biletele de 24, 48 sau 72 de ore se activează automat când le cumpărați.

În Gdansk copiii până în 16 ani inclusiv au reducere de 50% (se selectează din aplicație).

În Wroclaw nu beneficiază de reducere, trebuie cumpărat bilet întreg, altfel riscă amendă.

Cât ne-am plimbat n-am avut niciun control.

Pot fi folosite mai multe bilete în același timp pe un telefon. Dacă sunteți mai mulți și luați bilete dr cel puțin 24 de ore recomand să ia fiecare pe telefonul lui, altfel va trebui să călătoriți mereu împreună.

În Wroclaw cam toate atracțiile sunt în zona centrală și n-ați avea neapărat nevoie de transport în comun, în Gdansk ar fi nevoie dacă vreți să ajungeți la Plaja Brzezno sau Westerplatte, plus Aeroport. Noi, deși am mers destul și pe jos, am folosit și transportul în comun, că am vrut să ajungem peste tot 🙂

Și chiar am mers pe jos, în cele cinci zile am făcut puțin peste 110.000 de pași.

Gdansk Plaja Brzezno

Transfer Aeroport – Centru

Din Aeroportul Lech Walesa am luat Autobuzul 210 spre Gara din Gdansk.

Există tren direct spre Gdynia, dar nu și spre Gdansk.

Din Wroclaw este Autobuzul 106 care pleacă de la Gară și trece pe lângă partea de sud a centrului. Călătoria de la un capăt la celălalt durează cam 35-40 de minute, iar autobuzele circulă frecvent, cam la 15 minute.

Pentru ambele orașe sunt valabilile biletele de care am scris mai sus.

Wroklaw

Unde am stat

În Gdansk am închiriat Apartament Przy Starowce, 152 de euro pe trei nopți. Curat, localizat ok, cam la 10 de mers pe jos de Centru Vechi sau de gară, doar baia cam mică.

În Wroclaw am stat la Bemma Apart, chiar în Centrul Vechi, cu 112 euro pe două nopți. Foarte curat și aici, doar că baia era externă, pe hol. Nu la comun, doar noi o foloseam, aveam cheie, doar că nu era în cameră. Important e că am avut AC, fără de care n-am fi supraviețuit, a mers non stop, zi și noapte, am prins niște călduri insuportabile.

Wroklaw

Costuri

Biletele de avion au costat aproape 80 de euro de persoană.

Cazarea a fost 264 de euro, adică 132 euro de persoană.

Trenul din Polonia dintre Gdansk și Wroclaw a ieșit cam la 13 euro de fiecare.

Așadar, pentru cazare cinci nopți și transport am dat 450 de euro pentru două persoane.

Wroclaw mi s-a părut mai ieftin decât Gdansk. Berea la terase/restaurante e foarte scumpă în ambele, cam 20 zloți (~25 lei) paharul de 500 ml.

Motorina e ieftină, sau mai ieftină, era în jur de 6,10 zloți/litru (~7,55 lei).

Wroklaw

PS: M-a băut gândul să merg și în Gdynia și Sopot, fiind foarte aproape, dar parcă nu m-am îndurat să „pierd” timpul acolo (nu prea m-au atras din ce am văzut la alții), timp pe care am preferat să îl petrec în Gdansk.

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *