Prima dată am fost în Praga în decembrie 2017, pentru Târgul de Crăciun. De atunci mi-am dorit să revin, dar vara, s-o văd și când e cald. Și am revenit după aproape 9 ani.
Cum am ajuns în Praga
WizzAir are cursă directă București – Praga de pe Aeroportul Henri Coandă.
În Praga avionul ajunge și pleacă de la Terminalul 2 al Aeroportului Vaclav Havel.
Prețul biletului a fost mai mult decât accesibil, 295 lei dus-întors cu WDC, cumpărat cu doar 10 zile înainte.
Ca perioadă am ales 1-3 iunie, voiam să fiu acolo de 3 iunie, când se împlineau 102 ani de la moartea scriitorului meu preferat, Franz Kafka.
Zborul durează mai puțin de două ore.
Cehia e cu o oră în urma noastră, 1 la ei e ora 2 la noi.

Moneda folosită
Moneda oficială este Coroana, 1 CZK ~ 0,217 RON.
Cam peste tot am plătit cu cardul Revolut. Sunt însă și locații care nu acceptă decât cash.
Am vrut să retrag de la ATM numerar, dar toate la care am încercat îmi opreau o taxă de 195 de coroane (~42 lei), așa că m-am lăsat păgubaș și am schimbat euro (1 euro = 24 CZK).
În unele locuri se poate plăti și în euro, dar la un curs mult mai slab, un euro îl calculau la 20 de coroane.

Transportul prin oraș
Majoritatea obiectivelor se află în centru, grupate cât de cât, așa că vă puteți descurca doar mergând pe jos.
Însă eu am vrut să ajung și la unele locații mai îndepărtate (Cimitirul Nou Evreiesc, Stadion Sparta, Stadion Slavia, plus transferul de la aeroport spre oraș), așa că m-a ajutat transportul în comun.
Există bilete de 30 de minute (36 CZK), 90 de minute (46 CZK), 24 de ore (140 CZK) sau 72 de ore (340 CZK).
Prețurile respective sunt dacă le cumpărați prin aplicația PID Litacka, prezentați telefonul în caz de control.
Biletele pot fi achiziționate și pe suport de hârtie și validate după ce urcați sau puteți plăti direct cu cardul la taxatoarele din mijloacele de transport. În ambele cazuri sunt puțin mai scumpe decât cele luate prin aplicație.

Eu am optat pentru două bilete de 24 de ore. Și chiar mi-au folosit, deși îmi place mult să merg pe jos (în prima zi am făcut 32.243 de pași, iar în a doua 23.622).
Transfer Aeroport – Centr
Pentru a ajunge din aeroport în centru am luat Troleibuzul 59 până la stația Divoka Sarka (are capăt de linie Nadrazi Veleslavin, o stație după), iar de acolo am continuat cu Tramvaiul 26.
Înapoi aceeași combinație, dar invers. Cum ziceam, zborurile spre/dinspre Schengen sunt de la Terminalul 2, deci am coborât în stația respectivă.
Atât 59, cât și 26 sunt incluse în biletele despre care am vorbit anterior.
De la Aeroport mai există varianta Autobuzului Airport Express (AE), care merge până la Gară. Biletul costă 100 de coroane (~22 lei), cele normale nu sunt valabile.

Unde am stat
Ca de obicei, am preferat să mă cazez la un hostel.
Am stat la Sir Toby’s Midtown, cameră dublă cu baie privată, ~50 euro/noapte, rezervat prin booking.com
Curat, localizare foarte bună în Praga 3, la câteva minute de stație de tramvai. Data trecută am stat în aceeași zonă, mi-a plăcut, de-asta am ales-o și acum.

Costuri
Cum ziceam la început, pe biletele de avion am dat 295 de lei.
La transport am mai adăugat cam încă atât să anung de la Constanța la aeroport, 270 lei mai exact. La dus am mers cu trenul și era să pierd avionul. A avut 77 de minute întârziere. E drept nu din vina CFR-ului, trenul din față lovise două persoane și au fost oprite toate până a venit poliția, ambulanța… Până la urmă am ajuns la 20:15 în aeroport, la 21:00 decola avionul… noroc că am intrat în Schengen și nu mai avem controale. La întoarcere am venit cu microbuz „Direct Aeroport„, foarte mulțumit.
Cazarea m-a costat cam 500 de lei.
Așadar, avionul plus cazarea a fost aproape 160 de euro, la care s-au mai adăugat vreo 50 pentru Constanța – Aeroport. Deci până în 210 euro cu totul.
Acolo fiecare cheltuiește după bunul plac… eu cel mai mult am dat pe cafele și bere 🙂 Imposibil să nu ți se facă poftă de bere când toată lumea (bărbați, femei) e cu halba în față la terase. Cred că de-asta am și venit cu 3 kg în plus în două zile, deși am mers peste 55.000 de pași.
Atât cafeaua, cât și berea le-am găsit între 50 și 90 de coroane (11-20 de lei).

Având în vedere că eram pentru a doua oară în capitala Cehiei, două zile mi-au fost suficiente să văd/revăd tot ce mi-am propus. Despre asta voi face alt articol, deja e prea lung ăsta, nu vreau să plictisesc.

